Bran_Castle

Castelul Bran

Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de Brașov, pe șoseaua ce iese prin vechiul cartier Bartolomeu și care leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul Bran este construit pe o stâncă, într-un punct cheie din punct de vedere strategic. El adăpostește în acest moment muzeul Bran, muzeu ce se întinde pe cele 4 etaje ale castelului. La muzeu sunt expuse colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea culoarului Rucăr-Bran.

În anul 2000, castelul Bran a fost revendicat de Arhiducele Dominic de Habsburg și de surorile sale, Maria Magdalena Holzhausen și Elisabeth Sandhofer, moștenitorii castelului. În luna mai 2006, aceștia au devenit proprietarii castelului și ai domeniului aferent în urma unei decizii guvernamentale de retrocedare. Statul român a păstrat administrarea castelului pentru încă 3 ani, până în 18 mai 2009. Înaintea retrocedării, Ministerul Culturii a dispus mutarea colecțiilor aparținând statului român de la Castelul Bran la Vama Medievală. Pentru a putea redeschide muzeul, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecția personală. Redeschiderea oficială muzeului s-a realizat la 1 iunie 2009.

sursa: http://www.Wikipedia.org

Harta Bran

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s